Regimul
fiscal

Evoluții recente

Mai multe modificări pozitive au fost aduse legislației fiscale în 2017 și 2018, incluzând următoarele:

  • Au fost abrogate prevederile Codului Fiscal privind Registrul Operatorilor Intracomunitari, eliminându-se astfel înregistrarea obligatorie în regsitru a contribuabililor care efectuează tranzacții intracomunitare.

  • Cota standard de TVA a fost redusă de la 20% la 19%.

  • Impozitul pe construcții speciale („Taxa pe stâlp”) a fost eliminat de la 1 ianuarie 2017, iar pentru construcțiile agricole, taxa a fost eliminată de la 1 ianuarie 2016.

  • A fost eliminată supraacciza de 7 eurocenți/litru la carburant, ceea ce a făcut ca România să aibă al cincilea cel mai mic preț la carburanți din UE.

  • Pragul pentru regimul de impozitare a microîntreprinderilor a fost majorat la 1 milion euro și a fost introdusă posibilitatea de a opta pentru un regim normal de impozitare a profitului în anumite condiții.

  • Pragul pentru înregistrare TVA a fost majorat la 300.000 lei.

  • A fost introdusă declarația unică pentru persoane fizice.

  • A fost introdusă depunerea online a declarațiilor fiscale de către persoanele fizice, inclusiv o reducere fiscală pentru cei care fac acest lucru.

Începând cu 1 februarie 2017, timbrul de mediu pentru vehicule a fost abrogat prin Legea nr. 1/2017, cunoscută drept legea care elimină 102 taxe. România modificase modul de colectare a acestei taxe de trei ori, de fiecare dată declanșând obiecții din partea CE, timbrul de mediu pentru impozitul pe vehicule fiind declarat ilegal de autoritățile UE.

Formularul 088, având scopul de a ajuta autoritățile fiscale să evite acordarea numerelor de înregistrare în scopuri TVA societăților frauduloase/societăților fantomă, obținând, astfel, un control mai bun asupra entităților care pot să funcționeze în calitate de contribuabili TVA și să deducă TVA-ul, a fost eliminat de la 1 februarie 2017. Principalul motiv oferit de autorități a fost că unul dintre obiectivele Guvernului este reducerea poverii administrative excesive asupra contribuabililor. Cu toate acestea, chiar și după eliminarea Formularului 088, se pare că, în practică, autoritățile fiscale continuă să solicite un volum semnificativ de informații pentru a evalua dacă poate fi acordată sau nu înregistrarea în scopuri de TVA.

A fost introdus un nou calendar pentru majorarea accizelor la țigări (2017-2022), cu o creștere graduală de 9-10 lei/an, continuând astfel cele două calendare anterioare și menținând cadrul stabilității și previzibilității. Cu toate acestea, ca și în cazul celor precedente, acest calendar a fost deja modificat începând cu ianuarie 2019, pentru a îndeplini cerințele europene privind accizele, dar cu o creștere peste nivelul cerut. Creșterea abruptă de 35 lei a accizei la țigări (de la 449 lei/1.000 țigări în 2018 până la 484 lei în 2019) a fost cea mai mare înregistrată în ultimii 10 ani și a produs deja efecte negative, crescând comerțul ilicit în ianuarie cu 2% (până la 17,3%) și provocând pierderi pentru producători și veniturile bugetare.

Au fost aduse mai multe alte modificări la legislația fiscală, a căror necesitate sau scop nu a fost și nu este clar pentru comunitatea de afaceri, cum ar fi transferul contribuțiilor de la angajator la salariat și limitarea deductibilității cheltuielilor în cazul creanțelor vândute.

Cu toate acestea, probabil cea mai neașteptată inițiativă legislativă fiscală pentru comunitatea de afaceri a fost Ordonanța de Urgență nr. 114/2018, care a adus schimbări semnificative pentru sectoare importante de activitate, precum energia, telecomunicațiile, piețele bancare și de capital. În afară de costurile suplimentare uriașe pentru jucătorii din acele sectoare, generate brusc de această inițiativă, un aspect foarte surprinzător pentru comunitatea de afaceri a fost absența totală a consultărilor cu părțile interesate și lipsa de transparență care a caracterizat-o. Este bine-cunoscut faptul că stabilitatea și previzibilitatea legislației aplicabile - în special cu privire la impozitare, dar și la orice chestiuni relevante pentru companii, în general - este extrem de importantă pentru a câștiga și a menține încrederea investitorilor și pentru a crea un mediu sănătos pentru afaceri. În consecință, orice modificare a legislației ar trebui adoptată numai după o consultare suficientă cu părțile interesate relevante.

VENITURI FISCALE

VENITURI FISCALE

Sursa: Prezentare Ionut Dumitru, Președinte Consiliul Fiscal, 2018

Domenii de îmbunătățire

Procesul consultativ legislativ și interpretarea chestiunilor fiscale

Consultarea între autoritățile statului și comunitatea de afaceri este esențială atât pentru revizuirea proiectelor legislative, cât și pentru implementarea celor deja existente. O astfel de abordare va spori calitatea legislației și va sprijini aplicarea ei uniformă. În ultima perioadă, s-au înregistrat câteva exemple de îmbunătățire a comunicării între comunitatea de afaceri și autoritățile statului, cum ar fi discuțiile dintre reprezentanții FIC și cei ai Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Totuși, problema legislației care se aprobă rapid încă persistă, aceasta având adesea un termen de notificare foarte scurt și lăsând puțin timp comunității de afaceri pentru a oferi comentarii într-un mod eficient. Cu toate că MFP deține mai multe structuri destinate să permită consultarea cu părțile interesate din sectorul privat privind politicile publice referitoare la diferite domenii de interes (de exemplu, Direcția de Politici Publice și Monitorizare Acte Normative și Serviciul de Comunicare, Relații Publice, Mass-Media și Transparență), în practică, nu există aproape niciun proces real de consultare cu mediul de afaceri pe aceste probleme. În plus, interpretarea inspectorilor fiscali cu privire la prevederile fiscale existente se schimbă adesea, iar noile interpretări se aplică retroactiv. Toate aceastea înseamnă că, în practică, regulile se pot schimba de o manieră impredictibilă și dramatică. În ultimul timp, am asistat la creșterea numărului de cazuri în care inspectorii fiscali au adoptat o interpretare abuzivă și deseori ostilă a prevederilor fiscale existente.

RECOMANDĂRILE FIC

În plus, în loc ca inspecțiile fiscale să se concentreze pe rezolvarea problemelor esențiale referitoare la colectare, precum lupta împotriva evaziunii fiscale din sfera TVA și a accizelor din sectoarele sensibile (de exemplu, țigări, alcool și agricultură) sau combaterea muncii la negru din sectorul construcțiilor, acestea sunt îndreptate adesea în mod agresiv asupra contribuabililor care sunt unii dintre cei mai mari contribuitori la bugetul de stat. Aceste inspecții se pot întinde pe perioade lungi de timp, perturbând afacerile și împiedicând în cele din urmă capacitatea acestor societăți de a genera venituri. 

În practică, există încă situații, deși mai puține decât în ​​perioada anterioară, când diferențele de interpretare a legislației fiscale, cauzate de inadvertențele legislative, conduc la inițierea inutilă a procedurilor penale. În majoritatea situațiilor transferul cazurilor în sfera penală reprezintă o măsură cel puțin excesivă, având în vedere sumele nesemnificative care fac obiectul spețelor respective. Legislația penală blochează procesul de soluționare a chestiunilor fiscale,termenul de soluționare a cauzelor penale fiind excesiv de lung. Experiența instanțelor din România cu privire la aceste chestiuni este limitată, iar acest lucru duce la o lipsă de predictibilitate în aplicarea dreptului penal și în ceea ce privește deciziile de soluționare. Toate acestea, la care se adaugă măsurile preventive (confiscare și poprire) generează inevitabil pierderi economice majore pentru contribuabili care pot conduce chiar la insolvență, întreruperea activității comerciale sau faliment. 

RECOMANDĂRILE FIC

Totodată, inițierea procedurilor penale are un impact serios asupra reputației oricărui investitor, cu consecințe cât se poate de grave asupra relațiilor sale cu partenerii de afaceri (asociați implicați în implementarea unor investiții comune importante, clienți, furnizori, finanțatori, angajați, conducere, precum și acționarii societății cotate la bursă).

Acțiunile autorităților fiscale se concentrează deseori într-un mod agresiv asupra societăților care sunt încadrate în categoria contribuabililor mari la bugetul de stat. Acest lucru creează riscul ca imaginea României să fie subminată în mod grav în mediul de afaceri internațional, în mass-media și în cercurile diplomatice, precum și față de autoritățile UE.

Dacă această problemă continuă, consecințele imediate vor fi reducerea probabilă a investițiilor străine în România și riscul ca investitorii deja existenți să își reducă investițiile, să își revizuiască strategia de extindere sau chiar să părăsească România în căutarea unui mediu mai matur și mai previzibil. Acest lucru ar avea un impact semnificativ asupra dezvoltării României, iar țara ar deveni în mod semnificativ mai puțin competitivă pe piața mondială pentru atragerea și menținerea investițiilor străine.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

Claritatea, stabilitatea și predictibilitatea legislației fiscale, precum și a punerii în aplicare și a interpretării acesteia sunt condiții esențiale în deciziile de investiții. Orice modificare a legislației, inclusiv interpretarea acesteia, ar trebui adoptată după consultarea cu mediul de afaceri și aplicată în mod corespunzător de către autoritățile fiscale, numai pentru viitor, și nu retroactiv.

FIC apreciază deschiderea la dialog a MFP și dorește continuarea și consolidarea procesului consultativ. În același timp, FIC se așteaptă la un dialog constant și mai consistent cu reprezentanții ANAF referitor la predictibilitatea aplicării uniforme a legislației. Ministerul ar trebui să ia în considerare înființarea unei structuri specifice (Unitate/Birou) pentru a organiza consultarea/dialogul specializat cu mediul de afaceri, cu privire la elaborarea/revizuirea întregii legislații. Această structură ar trebui să acționeze ca un centru de legătură între experții MFP și publicul larg, să își asume rolul de punct de contact și să elaboreze proceduri transparente pentru interacțiunea bidirecțională cu părțile interesate externe.

De asemenea, FIC îndeamnă MFP să acorde comunității de afaceri mai mult timp pentru a revizui proiectele legislative, astfel încât companiile să aibă timp suficient să înțeleagă și să își respecte obligațiile fiscale. FIC recomandă și aplicarea principiului in dubio contra fiscum, în baza căruia, de fiecare dată când o prevedere legală nu este clară, aceasta să fie interpretată în favoarea contribuabilului.

Transparență și predictibilitate

FIC consideră că îmbunătățirea transparenței ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorități deoarece aceasta va conduce la creșterea predictibilității mediului fiscal din România și este foarte probabil, de asemenea, să mărească încrederea în rândul actualilor și viitorilor investitori. Un proces legislativ netransparent compromite întregul potențial de dezvoltare economică care este în principal bazat pe atragerea investițiilor străine directe. O interpretare consecventă și coerentă a prevederilor legale, urmărind printre altele eliminarea situațiilor în care au fost exprimate păreri divergente referitoare la aplicarea retroactivă, uneori controversată, a anumitor prevederi legale, ar contribui semnificativ la îmbunătățirea transparenței. 

Deciziile fiscale și Acordurile prealabile referitoare la prețuri (SFIA și APA) sunt obligatorii. Scopul acestora este să faciliteze cooperarea între autoritățile fiscale și societăți, prin eliminarea nesiguranței. SFIA și APA se aplică tranzacțiilor viitoare și, în acest context, termenele legale de emitere ale acestor documente sunt foarte relevante. Chiar dacă aceste termene sunt, în unele cazuri, deja nesatisfăcătoare pentru contribuabil (având în vedere urgența tranzacțiilor), în mod frecvent, acestea sunt și întârziate din cauza consultărilor interne cu MFP înainte ca soluția fiscală să fie emisă. 

RECOMANDĂRILE FIC

Pe parcursul inspecțiilor fiscale, autoritățile fiscale emit un proiect de raport al inspecției fiscale și îl prezintă contribuabilului în discuția finală, care marchează finalul inspecției fiscale. Contribuabilul are la dispoziție 5 zile lucrătoare (sau 7 zile lucrătoare, daca are status de mare contribuabil) să depună comentariile sale privind concluziile inspecției fiscale. Autoritățile fiscale emit apoi raportul final care conține si interpretarea lor referitoare la comentariile făcute de către contribuabil. Prezentarea comentariilor contribuabililor după încheierea inspecției fiscale transformă acest proces într-o simplă formalitate, care rareori conduce la schimbări privind concluziile inspecției fiscale. Așadar, din punct de vedere practic, acesta nu reprezintă un mecanism eficient pentru a asigura dreptul contribuabilului de a-și apăra poziția.

În timpul procesului administrativ, atunci când autoritățile fiscale gestionează contestațiile, contribuabilul nu este informat cu privire la concluziile la care s-a ajuns, ci doar primește decizia finală a autorităților fiscale, fără a avea oportunitatea de a-și exprima opinia cu privire la cele concluzionate.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

Crearea unei baze de date cu decizii cu și fără caracter obligatoriu 

FIC recomandă crearea unei baze de date cu acces plătit, care să respecte principiul confidențialității și care să pună împreună toate documentele emise sau ce urmează a fi emise de către MFP referitoare la interpretările fiecărui articol al Codului Fiscal, Codului de Procedură Fiscală, Legea Contabilității și oricare alt act legislativ secundar, cu scopul de a normaliza și de a crea o abordare unitară pentru interpretarea reglementărilor respective, atât de către inspectorii fiscali, cât și de către contribuabilii din România. 

Pentru a ajuta entitățile comerciale să își elaboreze strategiile pe termen lung și să crească transparența, bazându-se pe principiile guvernării deschise, MFP și ANAF ar trebui să elaboreze și să pună la dispoziția publicului o bază de date/tablou de bord agregat care să conțină indicatori financiari/fiscali, cu valori lunare și anuale, detaliate la nivel de 4 cifre CAEN (de exemplu, veniturile lunare pentru fiecare tip de impozit în Registrul fiscal, detaliate după tipul de impozit și cu un cod din 4 cifre CAEN).

Îmbunătățirea procesului de emitere a SFIA, APA și a opiniilor fără caracter obligatoriu

Dacă reducerea termenelor existente nu este posibilă, propunerea FIC este ca, cel puțin să se ia măsuri pentru a se asigura emiterea SFIA/APA și a scrisorilor fără caracter obligatoriu în cadrul acestor termene legale atfel încât să se evite întârzierile. În plus, în cazul în care procesul de consultare cu MFP înainte de emiterea SFIA va fi menținut, integrarea practicii deciziilor fiscale în cadrul MFP ar putea reprezenta o soluție pentru optimizarea procesului consultativ.

O altă recomandare a FIC este implementarea mecanismului „acceptării tacite” în baza căruia aceste documente (SFIA și APA) sunt acceptate din oficiu în cazul în care termenele stipulate prin lege nu sunt respectate de către autoritățile fiscale și nicio notificare nu este trimisă contribuabilului. 

Creșterea relevanței și a impactului discuțiilor finale în timpul inspecției fiscale 

Constatările inspecției fiscale ar trebuie prezentate contribuabilului înainte de discuția finală. Contribuabililor ar trebui să li se permită apoi să își pregătească argumentele înainte de încheierea inspecției fiscale și să le prezinte autorităților fiscale în timpul discuției finale. Autoritățile ar trebui să își asume responsabilitatea emiterii raportului final care să ia în considerare argumentele legale aduse de către contribuabil.

De asemenea, recomandăm creșterea transparenței în ceea ce privește procesul de gestionare a contestațiilor și crearea unui cadru legal care îi va oferi contribuabilului dreptul de a fi informat cu privire la concluziile autorităților fiscale, prin primirea unui proiect de decizie înainte de emiterea documentului final. Contribuabilul ar trebui să beneficieze apoi de o perioadă de timp rezonabilă pentru a-și exprima opinia asupra proiectului de decizie.  

Jurisprudență națională și instanțele fiscale

Practica a arătat că, destul de des, rapoartele de inspecție fiscală și deciziile de impunere emise la finalul inspecției au fost anulate ulterior în cadrul unor procese intentate de către contribuabili. În aceste cazuri, ANAF a fost nevoită să își asume costuri, nu doar sub forma unor daune compensatorii plătite către contribuabili, dar și sub forma timpului și resurselor alocate unor activități fără șanse de succes. 

O bază de date consolidată care să permită trasabilitatea fiecărui dosar la instanțele din România și care să cuprindă atât deciziile fiscale, cât și hotărârile pronunțate de aceste instanțe ar putea genera două beneficii majore:

1. Ar conduce la îmbunătățirea procesului ANAF de alocare a resurselor și la o mai bună evaluare a cost-beneficiu mai bună.

2. Ar contribui la o aplicare unitară a legislației în instanțele din România, în cadrul procedurilor în care sunt analizate aceleași principii fundamentale.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

FIC recomandă crearea, în parteneriat cu Ministerul Justiției, a unei baze de date referitoare la jurisprudența națională existentă cu privire la spețele fiscale, permițând trasabilitatea acțiunilor legale, de la o instanță la alta.

FIC recomandă, de asemenea, crearea unor secții specializate în cadrul instanțelor române, care să se concentreze pe aspecte fiscale. În sprijinul acestui proces, FIC recomandă implementarea unor programe de pregătire profesională specializate pentru judecători, cu ajutorul și participarea instituțiilor abilitate să asigure cadrul instituțional pentru formarea judecătorilor, și anume Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Institutul Național al Magistraturii (INM).

Combaterea evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală creează competiție neloială, plasându-i în dezavantaj pe contribuabilii care se conformează. FIC salută și susține eforturile continue ale MFP și ANAF pentru a combate frauda și evaziunea fiscală, contrabanda și contrafacerea. Cu toate acestea, inspecțiile fiscale nu sunt întotdeauna concentrate în direcția corectă, astfel încât să reușească să îmbunătățească gradul de colectare a impozitelor la bugetul statului.  Evaziunea fiscală și contrabanda, care afectează atât impozitele directe, cât și pe cele indirecte, continuă să reprezinte o problemă.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

Pedepsele pentru evaziune fiscală ar trebui crescute, iar o listă conținând contribuabilii ce au datorii la buget, ar trebui făcută publică.

Ar trebui luată în considerare revizuirea definiției contrabandei, pe baza criteriilor cantitative.

Îmbunătățirea cooperării între companii și autorități ar oferi resurse și expertiză suplimentare agențiilor guvernamentale pentru a combate contrabanda și evaziunea fiscală.

Reforma ANAF ar trebui să continue, pentru a elimina deficiențele existente în cadrul administrației fiscale, dar și pentru a crea un sistem IT public integrat care să conecteze diferite autorități (precum cele din domeniul fiscal, sănătate, administrație locală, instanțele de judecată și cadastru).

În timp ce necesitatea creșterii veniturilor bugetare și lupta împotriva evaziunii fiscale sunt aspecte cunoscute la nivelul comunității de afaceri, FIC recomandă o abordare prudentă și rațională cu privire la acțiunile viitoare. Așadar, eforturile ar trebui să fie concentrate pe zonele industriale cu risc crescut din economie și pe contribuabilii care prezintă risc, fără a îngreuna și mai mult povara administrativă suportată de contribuabilii de bună credință și fără a încetini sau chiar stopa activitățile acestora din urmă, activități care generează la rândul lor venituri bugetare. Practicile abuzive nu fac decât să distorsioneze cooperarea între mediul de afaceri și autoritățile fiscale și au potențialul de a scădea nivelul de încredere în autorități al contribuabilului. 

Eforturile intensificate de reducere a economiei subterane reprezintă o modalitate mai eficientă de a mări veniturile bugetare, decât abordarea agresivă a contribuabililor cinstiți în inspecții fiscale. Aceasta ar putea crea, de asemenea, un potențial de reducere a anumitor impozite și contribuții. 

Prezentarea voluntară a informațiilor

Conceptul de „prezentare voluntară a informațiilor” reprezintă o soluție practică de creștere a conformării voluntare. O astfel de măsură, combinată atent cu creșterea pedepselor pentru evaziunea fiscală si cu scăderea penalităților datorate de cei care se conformează, ar putea aduce beneficii semnificative pe termen mediu și lung prin creșterea veniturilor bugetare fără a necesita măsuri suplimentare. 

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

FIC recomandă o abordare consistentă și proactivă cu privire la creșterea gradului de conformare voluntară. O astfel de abordare ar trebui să includă pedepse mai mari pentru contribuabilii care nu își respectă obligațiile fiscale și stimulente pentru acei contribuabili care își îndeplinesc cu regularitate obligațiile fiscale la timp. Experiența ne arată că acest tip de stimulare pozitivă conduce la rezultate bune – de exemplu, în cazul impozitelor locale, reducerea acordată în cazul plății obligațiilor fiscale în avans, aduce beneficii în fiecare an. FIC recomandă o analiză atentă a echilibrului fragil dintre stimularea contribuabililor și creșterea pedepselor.

Rambursările de impozite

Solicitările de rambursare a impozitelor sunt adesea refuzate din motive de suspiciune sau pur birocratice. Acest fapt cauzează dificultăți majore societăților și pot chiar conduce la faliment, ceea ce ulterior va avea un efect negativ asupra veniturilor bugetare. 


În prezent, contribuabilii pot solicita dobânzi la rambursările de impozite care au fost întârziate însă doar în anumite condiții, iar astfel de solicitări sunt adesea ignorate de către autoritățile fiscale, determinând astfel contribuabilul să acționeze în instanță pentru recuperarea acestor dobânzi. 

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

Autoritățile fiscale ar trebui să ia măsuri pentru a asigura rambursarea rapidă a impozitelor pentru societăți și persoane fizice eligibile și nu ar trebui să creeze obstacole sau întârzieri birocratice inutile. 


Dacă totuși apar întârzieri, autoritățile fiscale ar trebui să plătească automat dobânzi pe baza dosarului fiscal al fiecărei societăți existent la momentul la care rambursarea este efectuată, în cazul în care condițiile legale sunt întrunite. 

Consolidarea fiscală a societăților și grupuri TVA

Începând din ianuarie 2014, România a implementat prevederi specifice pentru favorizarea înființării societăților de tip holding. Cu toate acestea, este încă nevoie de eforturi pentru crearea unui regim de holding real și autentic, care să acționeze ca o forță de atracție pentru grupurile de societăți.


În plus, legislația românească conține prevederi doar cu privire la consolidarea din punct de vedere a TVA, care însă nu permite obținerea altor avantaje aferente unor structuri tipice de Grup de TVA așa cum sunt acestea menționate de către Directiva TVA a UE. Există cel puțin 16 state membre ale UE care au introdus în legislația proprie prevederi favorabile care să permită crearea grupurilor de TVA. 

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

Consolidarea de grup din punct de vedere a impozitului pe profit ar trebui implementată pentru a permite compensarea profiturilor cu pierderile existente în cadrul unui grup de societăți. Acest lucru ar alinia legislația din România cu cadrele legale din alte state EU, ar încuraja înființarea unor societăți de holding în România și ar descuraja migrarea către alte jurisdicții. 

România ar trebui, de asemenea, să adopte principiul de grup de TVA care permite tratarea mai multor contribuabili (adică un grup TVA) ca fiind unul singur. Așadar, orice activitate întreprinsă de către un membru al grupului va fi considerată ca fiind desfășurată de către grup. Tranzacțiile interne ale grupului nu ar trebui să existe în scopul TVA (adică, trebuie considerate tranzacții în afara sferei TVA).  

Introducerea consolidării de grup (impozit pe profit) și a grupului de TVA ar aduce societăților avantaje generând fluxuri de capital suplimentare, creând un cadru fiscal competitiv pentru România și având un impact pozitiv asupra veniturilor bugetare. 

Reprezentantul fiscal global

În prezent, societățile străine care utilizează România ca punct de intrare în UE pentru bunurile importate din afara UE și pe care ulterior le trimit către alte state, trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA în România și să declare tranzacțiile respective.

În practică, această măsură s-a dovedit a fi unul dintre principalele motive pentru care societățile străine nu doresc să își direcționeze importurile prin România, multe dintre ele utilizând în schimb alte state UE (de exemplu, Germania, Olanda, Belgia). 

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

FIC recomandă introducerea măsurilor de simplificare cunoscute sub denumirea de reprezentant fiscal global. Acest concept presupune posibilitatea societăților străine de a desemna o societate rezidentă în România pentru a acționa ca reprezentant al acestora în ceea ce privește bunurile importate în România și care sunt trimise ulterior către alte state UE. 

Astfel, societățile străine nu vor mai trebui să se înregistreze individual în scopuri de TVA în România și să se conformeze cerințelor de raportare TVA locale. Implementarea acestor măsuri de simplificare ar putea furniza un impuls important economiei naționale, în special în Constanța, aducând importante beneficii societăților române de transport/logistică.

Tratamentul fiscal al operațiunilor în zona economică exclusivă a Mării Negre

Tratamentul fiscal al operațiunilor off-shore (foraj, construirea și exploatarea instalațiilor maritime, transportul de bunuri în larg etc.) reprezintă un capitol ambiguu al legislației fiscale române. Interpretările autorităților fiscale române sunt adeseori contradictorii, conducând astfel la confuzie în rândul mediului de afaceri, care se confruntă cu neclarități și riscuri permanente în legătură cu obligațiile fiscale aferente acestor operațiuni.

Pe parcursul mai multor ani, au avut loc numeroase discuții și dezbateri cu privire la noul regim fiscal aplicabil veniturilor suplimentare generate de exploatarea și comercializarea gazelor. Acestea au avut efectul de a încetini dezvoltarea. Explorarea a fost limitată în ultimii 2 ani, iar deciziile de investiție au fost întârziate.

RECOMANDĂRILE FIC

Programe importante de foraj în larg s-au încheiat la sfârșitul anului 2015 și s-a înregistrat o încetinire a planurilor de dezvoltare pe uscat. Explorarea în amonte a fost limitată în 2016 și 2017. Sperăm că, prin aprobarea unui nou regim fiscal care ar putea conduce la o mai mare certitudine în materie de reglementare , explorarea se va relua, în special în sectorul off-shore. Cu toate acestea, recenta Lege privind operațiunile off-shore, care a intrat în vigoare la data de 17 noiembrie 2018 (Legea 256/2018), și care a adoptat un regim fiscal nou pentru petrolul și gazele din amonte, nu elimină elementul de incertitudine pentru investitori.

Având în vedere maturitatea zăcămintelor din Romania, sunt necesare investiții semnificative pentru a crește gradul de recuperare pentru producția din zăcămintele existente și pentru a descoperi noi resurse în onshore și offshore. Un regim fiscal mai clar este esențial pentru ca România să valorifice aceste resurse naturale.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

FIC recomandă MFP să conceapă un Ghid sub forma unui document oficial (bazat pe modelul unui Memorandum HRMC, emis de autoritatea fiscală și a vămilor din Regatul Unit) care să furnizeze detalii privind tratamentul fiscal aplicabil acestui tip de tranzacții, din perspectiva TVA, accize, taxe vamale și a impozitării personalului expatriat. Astfel, va crește gradul de transparență și predictibilitate din acest sector.

FIC recomandă ca adoptarea unui regim fiscal în domeniul petrolului și gazelor din amonte să fie precedată de un proces de consultare aprofundat și transparent, cu participarea investitorilor și a tuturor părților interesate și relevante. Regimul fiscal ar trebui să ia în considerare cele mai bune practici internaționale, precum și particularitățile mediului românesc și ar trebui să se întemeieze pe următoarele principii: stabilitate, predictibilitate, neutralitate, flexibilitate, competitivitate pentru atragerea investițiilor, precum și eficiență în administrarea fiscală. 

Profitul reinvestit

Reinvestirea profitului ajută companiile să se dezvolte, impulsionând creșterea economiei și crescând veniturile bugetare. Din acest motiv, multe state oferă facilități fiscale companiilor care își reinvestesc profitul. Mecanismul actual de implementare a facilității pentru profitul reinvestit în România se aplică doar pentru unele active (active care se încadrează în subgrupa 2.1. și 2.2.9 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe). Această prevedere face o discriminare între diferite tipuri de investitori.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

FIC recomandă în continuare extinderea listei activelor care intră sub incidența acestui stimulent. Una dintre cele mai valoroase extinderi ar putea fi includerea investițiilor prin achiziționarea de vehicule noi (adică clasa 2.3.2 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe), stimulând astfel contribuabilii să reînnoiască parcurile auto existente. În plus, pentru ca stimulentul să devină mai eficient, FIC recomandă implementarea unui sistem de reportare care să permită contribuabililor să aplice stimulentele fiscale într-o etapă ulterioară, dacă în perioada curentă, condițiile cerute nu sunt îndeplinite.

Continuarea dezvoltării fondurilor private de pensii

Sistemul de pensii administrate private (Pilonul II), care momentan acoperă aproape 6,8 milioane de membri, trebuie să fie protejat prin menținerea actualului program pentru transferul contribuțiilor sociale către fondurile de pensii private. 

Sistemul de pensii facultative (Pilonul III), care gestionează economiile a aproximativ 400.000 de membri, ar trebui consolidat prin creșterea progresivă a stimulentelor fiscale acordate pentru a facilita aderarea la acest sistem. În statele membre vecine au fost implementate facilități fiscale mai importante pentru a încuraja economisirea privată în vederea pensionării și, implicit, reducerea presiunilor exercitate asupra bugetului public de pensii pe termen lung. 

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

FIC recomandă continuarea creșterii ratei contribuției la fondurile private de pensii obligatorii (Pilonul II) de la nivelul actual de 5,1% până la nivelul legal, de 6%, prevăzut de Legea nr. 411/2004, cât mai curând posibil, precum și creșterea deductibilității fiscale pentru contribuțiile angajatorilor la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) de la 400 de euro/an, în prezent, la 1.000 de euro/an.

Plafonarea contribuțiilor de asigurări sociale

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2017 a abrogat prevederile stabilite în 2015 în Codul Fiscal (Legea nr. 227/2015) privind pragurile aplicabile pentru calcularea contribuțiilor de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate ale angajatorilor și ale angajaților. Conform Codului Fiscal din 2015, pentru a stimula încadrarea în muncă a profesioniștilor cu înaltă calificare în România și a elimina discrepanțele din impozitarea angajaților față de activitatea independentă, baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate a salariaților a fost limitată la de 5 ori la salariul mediu lunar brut (5x2.681 în 2016). Baza de calcul a contribuției la asigurările sociale a angajatorului a fost limitată la de 5 ori venitul salarial mediu brut, înmulțit cu numărul de salariați asigurați, în timp ce baza de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate a fost limitată la nivelul sumei pentru care a fost datorată contribuția individuală de asigurări de sănătate. Aceste limite maxime au fost eliminate începând din februarie 2017, când contribuțiile de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate pentru angajatori și angajați au devenit exigibile pentru întregul venit salarial brut al angajaților și aceste prevederi au fost menținute și după transferul contribuțiilor de asigurări sociale de la angajator către angajați în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 79/2017, aplicabilă de la 1 ianuarie 2018. Rezultatul este că, în prezent, există un cost foarte ridicat (neplafonat) al asigurărilor sociale pentru angajatorii care angajează profesioniști cu înaltă calificare.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

FIC recomandă reintroducerea plafoanelor pentru calcularea contribuțiilor de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori și angajați care se aplicau înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 3/2017. Această abordare ar fi în concordanță cu practica din majoritatea țărilor UE, care limitează contribuțiile sociale, și ar încuraja angajarea profesioniștilor calificați în România.