Mediul
încon
jurător

Evoluții recente

Mediul de afaceri continuă să se confrunte cu lipsa de predictibilitate a cadrului juridic și instituțional cu privire la aspectele de mediu, în ciuda eforturilor continue de a se angaja în discuții cu reprezentanții autorităților pentru îmbunătățirea legislației. Acest lucru a fost resimțit cel mai mult în sectorul de gestionarea deșeurilor, pe fondul aplicării disproporționate între sectorul privat și cel al autorităților locale a normelor privind gestionarea deșeurilor, fapt ce a dus la crearea unei stări de instabilitate semnificativă pe piață.

În ultimii ani, autoritățile au luat doar măsuri limitate și întârziate pentru soluționarea problemelor sistemului de gestionare a deșeurilor de ambalaje, în ciuda solicitărilor atât din partea mediului de afaceri, cât și Jaspers (consultanții angajați de Comisia Europeană și Ministerul Mediului pentru a analiza sectorul deșeurilor din România) pentru reforma întregului sistem. Autoritățile au ales să mărească obiectivele anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje (într-un caz, chiar și peste obiectivul stabilit de UE), luând însă doar măsuri minore pentru a asigura colectarea separată eficientă a deșeurilor municipale. Această lipsă de colectare separată face aproape imposibilă îndeplinirea obiectivelor de colectare, reciclare și valorificare a deșeurilor, iar povara majorității costurilor rămâne asupra producătorilor/importatorilor, în cadrul răspunderii extinse a producătorului.

Membrii FIC își propun să continue construirea unui dialog bazat pe încrederea părților interesate și în același timp să îmbunătățească într-un mod durabil performanța în afaceri, făcând astfel apel la autoritățile publice să se angajeze în acest demers încă din primele etape ale procesului de luare a deciziilor.

Aspecte care necesită îmbunătățiri

Cadrul legal de mediu și aspecte instituționale

Cadrul legal și instituțional privind mediu continuă să ridice dificultăți pentru sectorul de afaceri.

Pe de o parte, FIC este preocupat de lipsa evaluărilor de impact care sunt necesare pentru adoptarea și punerea în aplicare a noii legislații și lipsa de reacție rapidă a autorităților la nevoile de reglementare. De exemplu, în ciuda instabilităților înregistrate în sectorul de gestionarea deșeurilor, abia la jumătatea anului 2018 au fost luate măsuri pentru îmbunătățirea și detalierea reglementării privind colectarea separată, astfel încât să se poată începe colectarea în cantități relevante a deșeurilor de ambalaje de la gospodării. Însă aceste măsuri au fost luate fără o dezbatere publică reală cu actorii implicați și fără o evaluare adecvată a impactului noilor cerințe.

RECOMANDĂRILE FIC

Pe de altă parte, entitățile comerciale sunt expuse unor dificultăți în implementarea cadrului de autorizare ca urmare a lipsei de corelare a procedurilor de autorizare de mediu cu legislația existentă, precum și a diferitelor interpretări ale acelorași cerințe de reglementare date de agențiile pentru protecția mediului, administrațiile bazinelor de apă și autoritățile de control al mediului (Garda Națională de Mediu și unitățile locale ale acesteia). Noua procedură de autorizare, anticipată în special în urma publicării Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale în decembrie 2013, nu a fost încă supusă dezbaterii publice. În plus, noua legislație, care prelungește pentru o perioadă nedeterminată termenul autorizațiilor de mediu (integrate) pe baza aprobării anuale, conține dispoziții care pot fi interpretate în moduri diferite, este împovărătoare și poate pune probleme în practică.

RECOMANDĂRILE FIC

În ciuda documentelor de poziție transmise de FIC în dezbaterile publice, prin care solicită o mai mare claritate în reglementare și oferă sugestii privind modul de abordare a cauzelor fundamentale ale problemelor de mediu existente, așa cum au fost identificate de membrii FIC, noua legislație nu oferă companiilor și societății claritatea și predictibilitatea necesare pentru protecția mediului și practici comerciale durabile.

Nu în ultimul rând, există o nevoie urgentă de consecvență în ceea ce privește interpretarea prevederilor legislative de către toate autoritățile publice la nivel central și local și implicarea într-un dialog eficient cu privire la noile reglementări încă din primele etape ale procesului de luare a deciziilor.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

  • Ar trebui asigurată predictibilitatea legislativă și ar trebui creat un cadru legislativ unitar și consecvent, bazat pe principiile UE.

  • Consultarea efectivă cu reprezentanții sectorului ar trebui să aibă loc cu suficient timp înainte de adoptarea noilor reglementări de mediu sau modificarea celor existente. Proiectele de acte normative ar trebui să se bazeze pe studii de evaluare a impactului, explicând în mod clar necesitatea modificărilor propuse și argumentând motivul pentru care mecanismele/normele ce urmează a fi introduse sunt cele mai potrivite și mai echitabile mijloace de a obține rezultatele dorite.

  • Ar trebui adoptate noi proceduri de autorizare în domeniul mediului și gestionarea apelor după consultări temeinice cu toate părțile interesate și cu suficient timp înainte. Aceste proceduri nu ar trebui să implice o sarcină financiară suplimentară pentru operatorii comerciali și ar trebui să asigure corelarea cu legislația existentă pentru a evita alte dificultăți de interpretare în viitor.

  • Ar trebui dezvoltate practici privind mediu care să fie uniforme și consecvente la nivelul tuturor autorităților locale relevante pentru a se evita diferite abordări cu privire la aceeași situație. O posibilă soluție pentru a realiza acest lucru ar fi emiterea unor recomandări scrise de către autoritățile centrale, care să reglementeze abordarea și implementarea de către autoritățile locale din subordine. Aceste recomandări scrise ar consolida predictibilitatea necesară sectorului de afaceri.

  • Cooperarea între autoritățile relevante de protecția mediului și de gospodărirea apelor ar trebui să se îmbunătățească pentru a evita blocaje sau contradicții în reglementarea diverselor proiecte, precum și pentru a asigura o implementare corespunzătoare a proiectelor care au dimensiune dublă (de exemplu, remedierea solului și a apelor subterane de pe siturile contaminate).

  • Operatorilor ar trebui să li se acorde un termen rezonabil pentru respectarea noii legislații, în special atunci când aceste cerințe legale vor impune costuri suplimentare (nu în ultimul rând, deoarece companiile lucrează de obicei cu bugete aprobate în prealabil și, în anumite cazuri, sunt obligate să urmeze procedura de achiziții publice pentru achiziționarea de lucrări și servicii) și eforturi de organizare/planificare.

Aspecte legate de schimbările climatice

În iulie 2015, Comisia Europeană a propus modificarea Directivei 2003/87/CE - care va fi numită Directiva EU ETS post 2020 și care s-a materializat în Directiva (UE) 2018/410. Un element central al cadrului politic pentru 2030 este obiectivul obligatoriu de reducere a emisiilor globale UE cu cel puțin 40% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990. Pentru a putea atinge acest obiectiv în mod rentabil, sectoarele acoperite de schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze (EU ETS) sunt obligate să își reducă emisiile cu 43% față de nivelul anului 2005. Acest lucru înseamnă că numărul total de certificate de emisii alocate va trebui să scadă mai rapid decât în trecut: cu 2,2% pe an în loc de 1,74%, începând cu 2021.

RECOMANDĂRILE FIC

Directiva EU ETS post 2020 revizuită include o serie de dispoziții noi, după cum urmează:

  • Proporția de certificate care urmează să fie scoase la licitație va fi de 57% și va fi redusă cu 3% dacă se aplică factorul de corecție trans-sectorial; dacă acesta este utilizat, se va aplica în mod uniform în toate sectoarele.

  • Regulile privind alocarea cu titlu gratuit au fost armonizate mai bine cu nivelurile de producție ale companiilor, iar valorile de referință utilizate pentru determinarea alocării cu titlu gratuit au fost actualizate.

  • Sectoarele cu cel mai mare risc de relocare a producției în afara UE vor primi alocare cu titlu gratuit completă. Rata alocării cu titlu gratuit pentru sectoarele mai puțin expuse relocării emisiilor de dioxid de carbon va fi de 30%. Eliminarea treptată a acestei alocări cu titlu gratuit pentru sectoarele mai puțin expuse va începe după anul 2026, cu excepția sectorului centralelor de termoficare.

RECOMANDĂRILE FIC

  • Rezerva pentru instalații nou-intrate (NER) va include inițial certificatele care nu au fost utilizate în perioada actuală (2013-2020) și certificatele din rezerva pentru stabilitatea pieței.
  • Este posibil ca statele membre să ofere compensarea costurilor indirecte cu emisiile CO2, dar nu mai mult de 25 % din veniturile provenite din licitarea certificatelor și în conformitate cu normele privind ajutorul de stat.

  • Va fi creat un fond pentru inovare pentru sprijinirea investițiilor în tehnologii inovatoare în domeniul surselor de energie regenerabile, al captării și stocării dioxidului de carbon și al inovației pentru reducerea emisiilor CO2 în sectoarele industriale cu consum ridicat de energie.

  • Fondul pentru modernizare reprezintă 2% din cantitatea totală de certificate și ar trebui creat pentru promovarea eficienței energetice și modernizarea sectorului energetic în statele membre cu un PIB pe cap de locuitor mai mic de 60% din media UE.

RECOMANDĂRILE FIC

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate și de punere în aplicare. Propunerea CE a fost dezbătută pe larg în forurile europene și, în cele din urmă, a fost emisă la începutul anului 2018, însă legislația și orientările de punere în aplicare pentru alocarea post 2020 sunt încă în curs de elaborare.

FIC apreciază transparența demonstrată de reprezentanții Ministerului Mediului pe durata transpunerii și implementării legislației revizuite a UE-ETS din domeniul schimbărilor climatice pentru perioada 2013-2020. Totuși, Comunicarea Comisiei 2012/C158/04 privind compensarea indirectă a emisiilor pentru perioada 2013-2020 nu a fost încă pusă în aplicare, chiar dacă ne apropiem de finalul fazei 2013 - 2020 a UE ETS.

FIC speră că va continua cooperarea dintre autorități și sectorul de afaceri și pe parcursul definirii complete a Pachetului Energie – Climă 2030.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

  • Este foarte importantă participarea activă a autorităților române în cadrul discuțiilor care au loc la nivel european. La fel de importantă este consultarea mediului de afaceri în mod corespunzător și integrarea datelor furnizate de companii în pozițiile pe care autoritățile române le adoptă în grupurile tehnice și consultările publice de la nivel european. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită discuțiilor în curs privind punerea în aplicare a EU-ETS post-2020, în special celor care se ocupă de alocarea armonizată, stabilirea valorilor de referință și alocarea dinamică.

  • Autoritățile române trebuie să accelereze implementarea Comunicării Comisiei 2012/C158/04 cu privire la compensarea indirectă a emisiilor pentru a putea proteja competitivitatea industriilor energointensive din România prin comparație cu industrii similare din alte țări europene.

  • Ar trebui format un grup interguvernamental, cu reprezentanți din ministerele mediului, finanțelor și industriilor, pentru a implementa această recomandare a CE și, în special, pentru a realiza și a monitoriza implementarea planului energetic și climatic național integrat (NECP) pentru perioada 2021-2030. Planul este esențial pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă mai largi.

  • Autoritățile ar trebui să sprijine implementarea completă a legislației în domeniul eficienței energetice, ceea ce ar conduce la efecte pozitive din punct de vedere al mediului și schimbărilor climatice. Planificarea adecvată și transparentă, inclusiv în vederea atingerii diverselor ținte obligatorii la nivelul UE, ar permite identificarea celor mai eficiente soluții din punct de vedere al costurilor, inclusiv pentru sectorul public. Este nevoie, de asemenea, să existe coerență cu legislația în vigoare.

 

Gestionarea deșeurilor

Directiva Cadru privind Deșeurile a fost transpusă în legislația românească prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările ulterioare. Cadrul legislativ privind gestionarea deșeurilor este caracterizat de numeroase acte normative care reglementează gestionarea deșeurilor, în general sau privind categorii specifice de deșeuri. Deși cu întârziere față de data prevăzută inițial, la sfârșitul anului 2017, Guvernul a finalizat Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) pentru perioada 2014-2020 și în prezent ia măsuri pentru punerea în aplicare a acestuia. După adoptarea PNGD, este necesară actualizarea în timp util a planurilor județene de gestionarea deșeurilor.

Comitetul Național pentru Deșeuri, format din reprezentanții principalelor instituții publice centrale cu responsabilități în elaborarea politicilor, reglementare și control în acest domeniu și înființat în septembrie 2018 are rolul de a promova investiții durabile în gestionarea deșeurilor și de a implementa măsuri de guvernanță în PNGD.

RECOMANDĂRILE FIC

În septembrie 2018, s-a arătat că România reciclează doar 13% din cantitatea de deșeuri generate și are una dintre cele mai mari rate de deșeuri depozitate: 69% (pe baza datelor raportate către Eurostat pentru 2016).

În decembrie 2015, CE a adoptat Pachetul de măsuri privind economia circulară care include propuneri de modificare a directivelor aplicabile deșeurilor, deșeurilor de ambalaje, depozitelor de deșeuri etc. Majoritatea acestor propuneri au fost adoptate în luna mai 2018 și stabilesc obiective mai stringente decât cele anterioare.

Modificările aduse Directivei-cadru privind deșeurile au impus obiective pentru pregătirea deșeurilor municipale pentru reutilizare și reciclare, de 55% până în 2025, 60% până în 2030 și 65% până în 2035. Astfel, pentru România, se estimează deja că obiectivul de 50% pentru pregătirea deșeurilor municipale pentru reutilizare și reciclare până în 2020 nu va fi îndeplinit.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

FIC recomandă ca autoritățile să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:

  • Realizarea unui echilibru între responsabilitățile autorităților locale și cele ale industriilor. De asemenea este nevoie de transparență și claritate în ceea ce privește obligațiile care le revin operatorilor care desfășoară activități similare. Autoritățile locale ar trebui să fie responsabile pentru colectarea selectivă a deșeurilor post-consum (spre exemplu, ambalaje, deșeuri de echipamente electrice și electronice), având în vedere că această obligație legală ar trebuie să le revină în primul rând lor.

  • Clarificarea conceptului de deșeu (și adoptarea de interpretări specifice pentru fiecare caz în parte cu privire la ceea ce nu este considerat deșeu), precum și a conceptului de subproduse și încetarea statutului de deșeu la valorificare, cu privire la raportarea deșeurilor.

  • Clarificarea obligației de raportare privind tratarea deșeurilor pentru operațiunile de tratare ce constau atât în reciclare, cât și în recuperarea de energie (spre exemplu, co-procesarea deșeurilor în fabricile de ciment).

  • O mai bună implementare a recomandărilor CE emise în sprijinul diverselor directive relevante (de exemplu, recunoașterea la nivel național a co-procesării din fabricile de ciment ca fiind simultan reciclare a mineralelor și valorificare a energiei reziduale, precum și un exemplu de bune practici în ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor).

  • Clarificarea cadrului legal în vederea sprijinirii transportului deșeurilor menajere colectate din surse multiple într-un singur transport.

  • Stabilirea unei metodologii pentru înregistrarea (trasabilitatea) fluxului de deșeuri de la locul generării/colectării până la stocare, transport, tratare și reciclare/valorificare/eliminare finală și a raportării aferente.

  • Actualizarea bazei de date existente, fiind cea mai puțin costisitoare soluție, pentru a permite integrarea și corelarea online a tuturor obligațiilor de raportare, cu funcții de securitate adecvate (inclusiv pentru a asigura confidențialitatea), permițând astfel generarea tuturor rapoartelor solicitate de reglementările privind gestionarea deșeurilor și trasabilitatea fluxurilor de deșeuri. FIC își oferă sprijinul pentru etapele de design, testare și operare a acestei baze de date.

  • Reglementarea taxei de depozitare a deșeurilor astfel încât aceasta să funcționeze ca stimulent pentru operațiunile de colectare selectivă, sortare, reciclare și valorificare.

  • Autoritățile trebuie să se asigure că bugetul Fondului pentru Mediu, obținute din perceperea de penalități pentru neîndeplinirea obiectivelor privind reciclarea, valorificarea și depozitele de deșeuri, este utilizat pentru proiecte de îmbunătățire a actualului cadru de gestionare a deșeurilor.

  • Clarificarea conceptului de prevenire a generării de deșeuri, pe baza reutilizării, reparării sau recondiționării, ca opțiuni de a extinde durata de viață a produselor și a preveni fluxurile de deșeuri.

Ambalaje și deșeurile de ambalaje

România are una dintre cele mai scăzute rate de reciclare și de descărcare a deșeurilor în depozite. Deși, conform datelor oficiale, obiectivele referitoare la valorificare și reciclare pentru deșeuri de ambalaje au fost atinse până în 2013, de atunci situația s-a deteriorat constant. Între 2013 și 2015, cantitatea de deșeuri de ambalaje generată a crescut cu 6% la nivelul UE. În condițiile actuale, este greu de crezut că pot fi atinse în următorii ani obiectivele stabilite de noile dispoziții intrate în vigoare în România (o rată a reciclării de 60% și una a valorificării de 65%), deoarece valorificarea deșeurilor menajere de ambalaje este încă dificilă. În anii 2016 și 2017, producătorii de bunuri ambalate au suferit un impact negativ major, fiind obligați să suporte plata unor penalizări semnificative către Fondul pentru Mediu, în cuantum de 2 lei/kg (aproximativ 450 de euro/tonă) pentru neîndeplinirea obligațiilor de valorificare ce le reveneau, în principal din următoarele motive:

  • lipsa unei infrastructuri adecvate pentru gestionarea deșeurilor municipale și colectarea selectivă a deșeurilor menajere (din 32 de sisteme de management integrat al deșeurilor - SMID, sunt operaționale doar 2);
  • un cadru instituțional inadecvat și neaplicarea legislației în vigoare, care impune colectarea selectivă a deșeurilor, interzice amestecarea tipurilor diferite de deșeuri, precum și depozitarea deșeurilor colectate separat etc.

RECOMANDĂRILE FIC

Deși producătorii nu sunt responsabili de neajunsurile de mai sus, aceștia au fost singurii penalizați, ceea ce a condus la prăbușirea sistemului de organizare colectivă și la apariția unor condiții de piață inechitabile, precum și la acțiuni de natură speculativă ale altor actori din lanțul valoric.

Noul pachet legislativ european prevede obiective generale de reciclare mai ambițioase pentru ambalaje: 65% până în 2025, 70% până în 2030 și obiective mai înalte specifice materialelor: precum 55% până în 2030 pentru plastic. Conform datelor oficiale, România a ratat obiectivul specific sticlei.

RECOMANDĂRILE FIC

În această privință, legislația națională a introdus obligații noi majore privind ambalajele și gestionarea deșeurilor de ambalaje. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2018 a fost emisă la data 17 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii privind regimul deșeurilor (nr. 211/2011), Legii privind deșeurile de ambalaje (nr. 249/2015) și Ordonanței de Urgență privind Fondul pentru mediu nr. 196/2005 („OUG 74/2018”), care include următoarele, printre altele:

  • Modificări legate de punerea în aplicare a principiului „răspunderii extinse a producătorului”;

  • Modificări legate de punerea în aplicare a principiilor economiei circulare, prin înlocuirea taxei de depozitare a deșeurilor cu o contribuție pentru economia circulară din partea proprietarilor sau a administratorilor de depozite de deșeuri municipale. Spre deosebire de fosta taxă de depozitare a deșeurilor, valoarea contribuției a fost redusă la 30 lei/tonă pentru 2019, și 80 lei/tonă, începând din anul 2020.

  • Modificarea regimului ambalajelor reutilizabile, precum și stabilirea unui termen pentru reglementarea sistemului de garanție - returnare pentru materialele ambalajelor primare nereutilizabile.

RECOMANDĂRILE FIC

  • Noi norme privind materialele de ambalare reutilizabile, inclusiv reglementarea unui sistem de schimb și a valorii minime a garanției, care să stabilească cerința de organizare a preluării ambalajelor reutilizabile astfel încât, începând din 2019, cel puțin 80% din ambalaje să fie preluate și să utilizeze fraza „ambalaje reutilizabile” pe ambalajul primar sau pe eticheta produsului.

  • În plus, toți operatorii economici care introduc bunuri ambalate pe piața națională trebuie să utilizeze o medie anuală de cel puțin 5% ambalaje reutilizabile din totalul ambalajelor acestora începând cu 1 ianuarie 2020. Acest procent trebuie să crească în fiecare an cu 5% până în 2025.

  • Creșterea obiectivelor de valorificare/reciclare pentru deșeurile de ambalaje, atât pentru obiectivul global, cât și pentru fiecare tip de material, începând de la 1 ianuarie 2019, după cum urmează: carton și hârtie – 70%, plastic – 45%; sticlă – 65%; oțel - 70 %, aluminiu – 30 %, lemn – 50%; precum și creșterea obiectivului global de valorificare la 65% și a obiectivului global de reciclare la 60%.

RECOMANDĂRILE FIC

  • Modificarea modului de realizare a obiectivelor de valorificare/reciclare pentru deșeurile de ambalaje, începând de la 1 ianuarie 2019: (i) individual - numai prin gestionarea propriilor materiale de ambalare ale producătorului plasate pe piața națională, în anumite condiții, sau (ii) printr-o organizație specializată în punerea în aplicare a răspunderii extinse a producătorului.

  • Stabilirea de noi sancțiuni și majorarea amenzilor aplicate pentru nerespectarea obligațiilor părților implicate în gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, precum și stabilirea unor definiții ale acestor infracțiuni pentru Administrația Fondului pentru Mediu.

  • Transferul complet și neechivoc al responsabilității financiare pentru gestionarea deșeurilor către producători, acolo unde este pusă în aplicare răspunderea extinsă a producătorului (nu numai pentru ambalaje, dar și pentru DEEE și baterii). Primăriile vor fi obligate să solicite producătorilor sau sistemelor colective rambursarea costurilor de colectare, transport, și sortare.

RECOMANDĂRILE FIC

  • Va exista o comisie unică pentru autorizarea sistemelor colective pentru toate fluxurile de deșeuri (ambalaje, DEEE, baterii, anvelope uzate).

  • Condițiile pentru autorizarea sistemelor colective pentru ambalaje au fost modificate. Acestea ar trebui să fie societăți pe acțiuni ai căror acționari sunt producătorii de bunuri ambalate. Ele ar trebui să își asume răspunderea pentru minim 10.000 tone și să depună o garanție de 2.000.000 lei în favoarea Fondului pentru mediu.

RECOMANDĂRILE FIC

Deoarece sistemele colective pentru ambalaje vor trebui reautorizate până în aprilie 2019 și să îndeplinească noile condiții, ținând cont și de creșterea obiectivelor și întârzierea în adoptarea legislației ulterioare pentru autorizarea sistemelor colective, probabil vor exista dificultăți cu transferul răspunderii pentru ambalaje în 2019.

RECOMANDĂRILE FIC

RATA DE RECICLARE A DEȘEURILOR MUNICIPALE (%) 2017

RATA DE RECICLARE A DEȘEURILOR MUNICIPALE (%) 2017

Sursa: Calcule pe baza datelor Eurostat

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

  • Autoritățile ar trebui să constituie un grup de lucru cu participarea tuturor părților interesate (inclusiv a reprezentanților FIC) pentru a elabora un Plan de Acțiune pentru perioada 2019-2020, care să prevadă responsabilități și termene clare pentru demersurile ce trebuie întreprinse pentru a face operațional, la nivel național, sistemul integrat de gestionare a deșeurilor și pentru ca România să îndeplinească noile obiective stabilite prin Pachetul de măsuri privind economia circulară. Aceste acțiuni ar trebui să cuprindă următoarele:

    • Stabilirea unei sancțiuni rezonabile pentru producătorii/organizațiile care pun în aplicare obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor (OTR-urile) care nu își îndeplinesc obiectivele, pentru a încuraja participarea la schema răspunderii extinse a producătorilor și pentru a descuraja tendințele speculative și actualele practici contraproductive - nivelul actual nu este rezonabil și nu se bazează pe niciun studiu prealabil care să justifice suma aleasă și evaluarea impactului.

    • Suplimentarea sancțiunii stabilite pentru producătorii de ambalaje/OTR-uri cu o sancțiune eficace, aplicabilă și unităților administrativ-teritoriale.

  • Ar trebui reglementate și îmbunătățite cerințele specifice pentru trasabilitatea deșeurilor (inclusiv a diverselor tipuri de materiale rezultate din deșeuri) și procedurile de raportare ar trebui corelate la nivel național, în vederea asigurării acurateței datelor transmise către Agenția Europeană a Mediului, reducerii numărului actorilor clandestini („free riders”) și creării premiselor unor condiții echitabile de concurență pentru toți operatorii economici responsabili.

  • Sistemul depozit ar trebui evitat întrucât conduce la sisteme paralele de colectare la nivelul municipalităților și la multiplicarea inutilă a costurilor. Aceasta subminează eforturile continue ale Guvernului României, axate pe implementarea colectării selective la nivel național, ca opțiune strategică a României, care beneficiază de o finanțare substanțială din partea UE. Având în vedere capacitatea economică a României, implementarea unui sistem depozit pentru deșeuri pune o povară suplimentară, disproporționată, în sarcina industriei (producători și importatori) și a sectorului de vânzare cu amănuntul.

  • Sistemul de depozit pentru deșeuri de ambalaje nereutilizabile (a cărui introducere este planificată începând din 2021) ar trebui introdus doar în ultimă instanță și numai dacă această măsură este justificată în totalitate de o evaluare a eficienței și impactului și bazată pe o dezbatere publică serioasă privind proiectul de lege.

Deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE)

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 5/2015 (OUG nr. 5/2015) privind DEEE a fost publicată în Monitorul Oficial al României în aprilie 2015. Ulterior, la data de 30 iunie 2016, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 39/2016 pentru modificarea cadrului privind Fondul pentru Mediu. OUG nr. 39/2016 privind Fondul pentru Mediu a introdus o sancțiune pentru cei care nu ating obiectivul de colectare pentru gestionarea DEEE în valoare de 4 lei/kg (20 lei/kg pentru deșeuri de echipamente de iluminat/lămpi), probabil cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Sancțiunea a fost reconfirmată prin Legea nr. 143/2018 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 48/2017. Actul normativ nu a adus îmbunătățiri și nu rezolvă preocupările exprimate de sector sau nu integrează propunerile acestuia, menținând sau chiar agravând problemele identificate în vechea legislație:

RECOMANDĂRILE FIC

  • Le-a fost transferată integral producătorilor responsabilitatea realizării obiectivului de colectare DEEE, care este în prezent de 45% din cantitatea introdusă pe piață.

  • Aceasta prevedere a fost pusă în aplicare împreună cu interzicerea de facto ca producătorii și organizațiile colective ale acestora să organizeze și să desfășoare în mod direct colectarea DEEE (o încălcare a art. 5, punctul 2, litera d) a Directivei 2012/19/EU).

  • Nu există obligații semnificative pentru ceilalți actori implicați în gestionarea DEEE. În plus, cerința ca în fiecare localitate să existe cel puțin un punct de colectare DEEE este acum opțională și poate fi înlocuită de alte măsuri mai blânde (puncte de colectare mobile sau activități de colectare de o zi).

  • Există două tipuri de sancțiuni pentru aceeași încălcare a legii: amenda prevăzută de OUG nr. 5/2015 pentru nerealizarea obiectivului de colectare și sancțiunile către Fondul pentru Mediu, introduse prin Ordonanța de Urgență 39/2016, de 4 lei/kg (20 lei/kg pentru deșeuri de echipamente de iluminat/lămpi) fără echivalent în Uniunea Europeană.

RECOMANDĂRILE FIC

  • Aplicarea de amenzi privind DEEE disproporționate pentru producători pot face România mai puțin competitivă și atractivă pentru investiții noi. Ca exemplu, Bulgaria și Polonia nu impun asemenea penalități, România fiind deci în dezavantaj.

  • În ciuda prevederilor Directivei UE și a opiniei Comisiei Europene, OUG nr. 5/2015 menține prevederea conform căreia garanția pentru „deșeuri noi orfane” va fi gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.

  • OUG nr. 5/2015 prevede că, pentru perioada 2017 - 2019, operatorii economici ar trebui să achite diferența dintre cantitățile de echipamente electrice și electronice (EEE) declarate introduse pe piața națională și cantitățile de EEE pe care Administrația Fondului pentru Mediu le constată efectiv ca fiind introduse pe piața națională în timpul unei inspecții fiscale.

  • Începând de la 1 ianuarie 2020, operatorii economici ar trebui să achite diferența dintre cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice corespunzătoare obligațiilor anuale de colectare și cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate efectiv.

RECOMANDĂRILE FIC

PNGD, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 942/2017, recunoaște în mod explicit problema colectării DEEE și, în special, a colectării ilegale, ca reprezentând principala dificultate în punerea în aplicare a legislației. De asemenea, acesta recomandă următoarele:

  • Crearea unor sisteme de colectare a DEEE, care ar trebui să fie disponibile în întreaga țară (termenul a fost stabilit ca anul 2018). Părțile responsabile pentru acest lucru sunt autoritățile locale, producătorii și sistemele colective. Nu este foarte clar cum pot fi responsabili producătorii și sistemele colective, din moment ce acestora le este interzisă colectarea DEEE (prin dispozițiile OUG nr. 5/2015).

  • Crearea unei case de compensare, care era prevăzută să aibă loc în 2018. Nu este foarte clar cum va fi realizat acest lucru, din moment ce planul menționează că nu este în vigoare legislația necesară și autoritățile nu au luat niciun fel de măsuri pentru introducerea acesteia.

  • Încheierea unor acorduri între sistemele colective și autoritățile locale/asociațiile primăriilor responsabile de gestionarea deșeurilor, cu termen în 2019. Încă nu este clar care este procedura pentru încheierea acestor acorduri.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

  • Primăriile și autoritățile responsabile cu punerea în aplicare a legislației ar trebui luate în considerare la definirea responsabilității pentru îndeplinirea obiectivelor naționale, cu responsabilități și sancțiuni clare în cazul neîndeplinirii acestor responsabilități.

  • Trebuie creată infrastructura necesară pentru colectarea DEEE. Producătorii nu au puterea legală de a dispune și a implementa măsuri pe piață pentru creșterea performanței de colectare, doar autoritățile statului au acest tip de putere. Fără o acțiune din partea statului, producătorii nu vor putea opri, singuri, colectarea ilegală (piața neagră existând în continuare).

  • Responsabilitatea pentru gestionarea DEEE trebuie împărțita între toți „actorii” din lanțul de generare și gestionare a DEEE, și anume producători, organizații colective, reciclatori, distribuitori și primării locale, urmând modelul din alte state membre UE. Trebuie creat un sistem în care să fie raportate cantitățile colectate și tratate de toți actorii.

  • Ar trebui creat un sistem în cadrul căruia sancțiunea/contribuția pentru neîndeplinirea obiectivului să fie distribuită în mod proporțional tuturor actorilor care gestionează DEEE. În caz contrar, producătorii vor transfera până la urmă povara amenzilor către consumatori, iar prețurile aparatelor de uz casnic vor crește. Acest lucru ar putea genera dificultăți pentru persoanele cu venituri mici. Drept urmare, dimensiunea pieței va scădea, iar rata inflației pentru aparatele de uz casnic, cel mai probabil, va crește. Acest context este un motiv de îngrijorare pentru producători, deoarece o scădere a ratei producției și echipamentelor livrate poate rezulta și într-o reducere a locurilor de muncă din domeniu.

  • Este necesară impunerea fermă a respectării prevederilor legale, în mod special în ceea ce privește colectarea și dezmembrarea ilegală.

Remedierea siturilor contaminate

În prezent, reabilitarea siturilor contaminate este reglementată de Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 756/1997 pentru aprobarea Reglementării privind evaluarea poluării mediului, de Hotărârea Guvernului nr. 1408/2007 privind modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului, de Hotărârea Guvernului nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate și de Hotărârea Guvernului nr. 53/2009 pentru aprobarea Planului național de protecție a apelor subterane împotriva poluării și deteriorării și, la nivel de strategie, de Hotărârea Guvernului nr. 683/2015 privind aprobarea Strategiei Naționale și a Planului Național pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România.

Recent, Parlamentul a adoptat un Legea nr. 74/2019 privind gestionarea siturilor potențial contaminate și contaminate. Conform acestui act normativ sunt abrogate două acte normative care reglementau reabilitarea siturilor contaminate, și anume Hotărârea Guvernului nr. 1408/2007 și Hotărârea Guvernului nr. 1403/2007. Legea conține, de asemenea, dispoziții privind metodologia de elaborare a Inventarului Național al Siturilor Contaminate.

RECOMANDĂRILE FIC

FIC apreciază inițiativa Ministerului Mediului care, împreună cu Agenția Federală pentru Mediu a Germaniei, a inițiat un proiect trans-regional în scopul elaborării unui Manual pentru gestionarea siturilor contaminate, cu accent pe cele din industria petrolului și gazelor naturale și petrochimică. Dacă intenția Ministerului Mediului este de a impune acest Manual ca legislație secundară (ordin ministerial), subliniem că trebuie corelată întreaga legislație din acest domeniu pentru a avea o procedură utilă și aplicabilă și pentru a nu crea mai multe interpretări eronate.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

  • Este necesară corelarea metodologiei de aplicare a reglementărilor privind siturile contaminate în vederea asigurării transparenței, predictibilității (cu privire la termene, măsuri necesare, etc.) și a evitării interpretărilor eronate sau a unor contradicții de termeni. Detalierea cadrului legal al siturilor contaminate poate asigura, de asemenea, o clarificare a potențialelor obligații ale companiilor private care operează pe situri contaminate istoric, precum și posibilitatea pentru aceste companii de a accesa ajutoare de stat sau fonduri europene pentru lucrări de decontaminare.

  • Ar trebui adoptat un cadru legislativ secundar pentru a permite o implementare eficientă a principiilor generale pentru protecția mediului (Ghidul tehnic privind metodologiile, criteriile de evaluare și conținutul raportului geologic de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului ar fi trebuit să fie în vigoare din 2008).

  • Pentru a facilita accesul la fondurile europene pentru lucrări de decontaminare a mediului înconjurător este necesară adoptarea unui cadru legislativ secundar. În consecință, aprobarea și publicarea unei liste/evidențe naționale de situri contaminate este un pas obligatoriu în procesul de accesare a fondurilor europene. Această listă ar trebui întocmită și publicată în cel mai scurt timp posibil.

  • Toate actele normative noi trebuie să fie în conformitate cu principiul european „poluatorul plătește”. Legea 74/2019 pare să deroge de la acest principiu prin introducerea anumitor obligații pentru proprietarul unui sit, indiferent dacă acesta este poluator sau nu.

Fonduri pentru proiecte de mediu

În perioada de programare 2014-2020, Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) este cel mai important program care acordă sprijin financiar din partea CE proiectelor din domeniul protecției mediului.

Prin intermediul POIM, operatorii regionali vor continua să beneficieze de fonduri europene pentru extinderea rețelelor de apă potabilă și pentru instalațiile de epurare a apelor uzate, în conformitate cu investițiile incluse și prioritizate în Master Planuri. Dezvoltarea infrastructurii pentru deșeuri va continua, de asemenea, să fie finanțată în perioada de programare curentă, permițând României să respecte Directiva privind depozitarea deșeurilor, să promoveze o utilizare mai eficientă a resurselor și să crească raportul de reciclare al deșeurilor.

În procesul de prioritizare a alocării de fonduri pentru proiecte de mediu, autoritățile române ar trebui să ia în considerare recomandările Comisiei Europene de a promova valorificarea energetică pentru tratarea deșeurilor nereciclabile, inclusiv co-incinerarea în instalațiile de ardere și în cuptoarele de ciment și var, ca parte din PNGD.

RECOMANDĂRILE FIC

Și protecția biodiversității va fi finanțată prin POIM. Investițiile vor fi direcționate pentru protecția și restaurarea celor mai valoroase ecosisteme și specii de animale în pericol. În cadrul POIM, vor fi luate, de asemenea, măsuri de stabilire și îmbunătățire a sistemelor de monitorizare și prevenire a riscurilor, pentru a îmbunătăți serviciile profesionale de răspuns în caz de urgență și pentru a reduce riscurile și daunele cauzate de inundații, secetă și eroziuni costiere.

POIM va oferi, de asemenea, sprijin pentru realizarea unei „Evaluări naționale a calității aerului”, pentru reabilitarea siturilor contaminate, inclusiv pregătirea pentru reutilizarea economică a acestora și promovarea activităților cu emisii reduse de carbon.

RECOMANDĂRILE FIC

POIM beneficiază de o alocare financiară de 11,6 miliarde euro, însă până la sfârșitul anului 2018, România contractase doar 6,25 miliarde euro, din care mare parte au fost alocați proiectelor fazate.

România a întâmpinat dificultăți în îndeplinirea condițiilor ex-ante, în special pentru sectoarele deșeurilor și infrastructurii. Chiar dacă PNGD a fost aprobat de Guvern la sfârșitul anului 2017, CE a subliniat în iulie 2018 că nu a fost încă îndeplinită integral condiția ex-ante, deoarece nu s-au stabilit măsuri economice pentru realizarea obiectivelor pentru reciclare. În plus, în mai 2018, CE a trimis României o notificare privind pre-suspendarea plăților pentru deșeuri.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

  • Alocarea fondurilor ar trebui prioritizată pe baza unei evaluări a riscurilor, luând în calcul cele mai urgente nevoi (de exemplu, îmbunătățirea gestionării deșeurilor, etc.)

Stimulente normative si fiscale

FIC apreciază inițiativa autorităților de stimulare a acțiunilor ce promovează îmbunătățiri aduse mediului înconjurător (de ex. programul „Prima împădurire”, prin care se oferă un ajutor financiar de 6.000 euro pentru fiecare hectar de teren împădurit, urmat de un sprijin financiar anual de 2.700 euro/ha pentru o perioadă medie de 12 ani), dar recomandă cu fermitate introducerea mai multor stimulente în legislația românească pentru promovarea comportamentului ecologic al companiilor, autorităților, cât și al persoanelor fizice.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

Stimulentele „verzi” ar trebui să includă și să promoveze: reabilitarea zonelor industriale (inclusiv a siturilor contaminate), clădirile eficiente energetic și îmbunătățirile aduse clădirilor, reducerea TVA-ului pentru produse ecologice, scutirea de taxe pentru bicicletele utilizate la transportul către locul de muncă, promovarea echipamentelor electrice și electronice eficiente din punct de vedere energetic, cât și reciclarea deșeurilor sau a altor materiale.

 

Sustenabilitate și responsabilitate socială corporativă

Dezvoltarea durabilă presupune un progres economic care are în vedere protecția mediului și bunăstarea socială pe termen lung, iar Responsabilitatea Socială Corporativă (CSR) este un mod prin care, atât companiile, cât și autoritățile se pot dezvolta sustenabil și prin care pot sprijini comunitatea. Adoptarea Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabila (ODD) de către toate cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) în timpul summit-ului de la New York (25 – 27 Septembrie 2015) a reprezentat un semnal puternic asupra necesității unei acțiuni comune pentru rezolvarea câtorva din cele mai presante probleme la nivel global (de exemplu, schimbările climatice, sărăcia extremă, inegalitatea, etc.). S-a creat astfel, o oportunitate esențială de regândire a abordărilor în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și o direcție comună pentru guverne, mediul de afaceri și alții, pentru rezolvarea provocărilor sistemice interconectate de dezvoltare.

În august 2018, autoritățile române au publicat proiectul Planului Național de Punere în Aplicare a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care transpune fiecare obiectiv al ODD în planuri de acțiuni și, de asemenea, prezintă stadiul actual de dezvoltare în România pe calea realizării ODD.

RECOMANDĂRILE FIC

Din 2018, România a devenit centru regional pentru dezvoltare durabilă, care urmărește asigurarea unui viitor durabil și deschiderea unor parteneriate naționale și internaționale pentru punerea în aplicare a Agendei ONU 2030. În consecință, una dintre prioritățile principale ale Președinției României va fi punerea în aplicare a Agendei ONU 2030 în Uniunea Europeană. Parlamentul României a găzduit deja patru reuniuni parlamentare ale UE cu privire la Agenda pentru 2030 și va găzdui un eveniment internațional în data de 16 aprilie 2019 privind punerea în aplicare a acesteia. În România, au existat câteva inițiative pozitive în ceea ce privește sustenabilitatea, cum ar fi Strategia Națională de Dezvoltarea Durabilă a României pentru orizonturile 2013-2020-2030, Strategia națională privind schimbările climatice și creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon 2016 – 2020 și Planul de Acțiune privind Schimbările Climatice. Având în vedere importanța dezvoltării durabile, România ar trebui să se concentreze mult mai mult pe atingerea obiectivelor stabilite în aceste documente.

RECOMANDĂRILE FIC

În noiembrie 2018, Guvernul a aprobat o nouă strategie pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. Cele 17 obiective ale Strategiei de dezvoltare durabilă includ trei piloni principali: dezvoltare economică, echitate socială și mediul înconjurător. O propunere prezentată în cadrul acestei strategii a fost crearea unui cadru instituțional, inclusiv a Comitetului interdepartamental pentru dezvoltare durabilă; centre de dezvoltare durabilă în fiecare instituție relevantă; Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă format din specialiști, precum și sprijin pentru formarea unei coaliții pentru dezvoltare durabilă, formată din reprezentanți ai societății civile.

Membrii FIC investesc în construirea încrederii părților interesate, în același timp îmbunătățindu-și performanța în afaceri și încurajând oportunitățile de creare a valorii pe termen lung. De asemenea, FIC încurajează transparența în toate sectoarele.

RECOMANDĂRILE FIC

Un pas important realizat în anul 2016 a constat în transpunerea în legislația românească a prevederilor Directivei 2014/95/UE de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari, precum și de autoritățile naționale corespunzătoare (Ministerul Finanțelor Publice, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară). Chiar dacă transpunerea parțială inițială a directivei nu a impus cerințe suplimentare, cu excepția celor prevăzute în directivă, în 2018, Ministerul Finanțelor Publice a adoptat un nou Ordin (și anume Ordinul nr. 3456/2018) care clarifică semnificația entităților obligate să divulge informații nefinanciare. Prin urmare, entitățile ce au mai mult de 500 de angajați au obligația să publice informații cu privire la politicile, riscurile și rezultatele privind mediul înconjurător, aspectele sociale și cele legate de angajați, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și mita, cât și cele privind diversitatea, începând din anul de raportare 2019. Informațiile nefinanciare solicitate pot fi făcute publice fie într-un raport distinct, fie sub forma unei „declarații nefinanciare”. Auditorul financiar este solicitat să verifice dacă declarația nefinanciară sau raportul separat există și a fost făcut public.

Directiva menționează că entitățile raportoare pot utiliza orice ghid/standard de raportare nefinanciară local, european sau recunoscut la nivel internațional, iar această recomandare este preluată în reglementările românești care transpun Directiva.

RECOMANDĂRILE FIC

RECOMANDĂRILE FIC

  • Organizarea de consultări cu reprezentanții sectorului privind elaborarea unor linii directoare și recomandări naționale privind raportarea nefinanciară.

  • Stabilirea unei echipe de experți din partea tuturor autorităților adecvate, responsabile cu implementarea Directivei 2014/95/EU pentru a supraveghea aplicarea prevederilor acesteia de către companiile ce se vor afla sub incidența ei și pentru a monitoriza progresul în timp.

  • Promovarea transparenței referitoare la aplicarea standardelor sociale, de etică și protecția mediului de către sectorul de afaceri, cât și de către instituțiile publice.

  • Propunerea unui ghid de „dialog/angajament cu părțile interesate”, pentru a fi utilizat de către companii/autorități, în funcție de tipul lor de activitate.

  • Promovarea de inițiative concentrate pe producție și consum responsabil, management sustenabil și utilizarea eficientă a resurselor naturale.

  • Elaborarea și implementarea unui program detaliat pentru a crește gradul de conștientizare a publicului în ceea ce privește comportamentele sustenabile, care să cuprindă recomandări practice despre modul în care poate contribui fiecare persoană.

  • Pregătirea de planuri de acțiune în domeniul dezvoltării durabile, la nivelul fiecărui județ.

  • Este necesar un dialog permanent între autoritățile publice și industrie cu privire la cel mai bun mod de acordare de stimulente pentru o conduită responsabilă în afaceri, precum și cu privire la aspecte specifice legate de dezvoltarea durabilă.